Divina realitate

Tot ce a înălțat viața mea
Plimbând-o cu alai
Prin fața frumuseții neasemuite
O datorez divinului
Eliberat din încătușarea
Minții și a logicii omenești.
Datorez acestui fior
Întâlnirea cu visul
Devenit realitate.
Îmi dau palme
Și-mi interoghez materia
Care se strecoară din mine
Ca un șarpe 
Despre iluzia perenității
Când însăși cerneala
Cu care a fost scris numele omului
Se risipește în praful timpului.
Dar măreția divinului
E o amintire latentă
Cu care te întâlnești
La zenitul încrederii în sine.
Apoi universul dansează
În culoarea ochilor tăi
Cum vor ei să-l vadă.
Libertatea te mângâie
Coloana vertebrală ți se îndreaptă,

Focul încălzește,
Focul răcorește
Amintirea de tine
Complet schimbată
Neverosimilă logicii,
Raționamentul fluieră,
Rămâne cu gura căscată
În fața alternativei nevăzute,
Trăite, experimentate
Alături de toți
Cei cu care te-ai întâlnit
În divina realitate.