marți, 28 aprilie 2020

O prefață


Această carte* este scrisă pe principiile căii yoghine a renunțării,  o cale care face parte din marea categorie a căilor negative. Trebuie să se știe că o cale negativă de evoluție nu înseamnă o cale rea, pentru că atunci când vorbim de evoluție nu putem vorbi de ceva rău, ci se numește cale negativă orice cale care respinge plăcerile vieții și adoptă ascetismul pentru a-și îndeplini scopurile. Practic toate căile religioase și toate căile de evoluție a conștiinței sunt negative. De menționat este faptul că dragostea și compasiunea este de obicei mai mare pe căile negative decât pe cele pozitive. Desigur, nu există căi negative sau pozitive pure, toate sunt un amestec între a dori și a respinge, se poate vorbi numai de o preponderență a uneia sau alteia dintre atitudini în cea mai mare parte a timpului. De recunoscut este și faptul că cei care urmează o cale pozitivă pot trăi mai mult și sunt mai sănătoși din punct de vedere fizic, pe când cei care urmează o cale negativă de regulă trăiesc mai puțin. Totuși, din punctul meu de vedere, consider că cei care pot urma o cale pozitivă sunt puțini pe Pământ, pentru că ei trebuie să se nască cu o esență plină de inocență și naivitate, iar presiunile societații și a familie nu trebuie să fie atât de mari încât să le alunge.


*Om înspre înger

sâmbătă, 25 aprilie 2020

Echilibru


Pentru cei mai mulți oameni religia majoritară din zona în care locuiesc este exact ce au nevoie pentru a avea o relație bună cu Dumnezeu - Universul.
Pentru ceilalți, asemeni mie, nu mai e suficientă mitologia și nici ritualurile, iar ei simt fără nicio excepție că e de datoria lor să-și facă cunoscute opiniile prin scrieri și vorbire. Acest fapt nu-i face însă și mai fericiți, pentru că fiind implicată o dorință personală, chiar și în această formă aparent nevinovată de a-i ajuta și pe alții, aduce numeroase efecte, printre care conflictul cu Universul, căci dacă fericirea și pacea tuturor ar fi scopul vieții, fără să se mai parcurgă etapele umilințe și ale experimentării, desigur Dumnezeu-Viața ar face asta negreșit. Este exclusă cu desăvârșire posibilitatea ca Dumnezeu să nu existe, atât în formă impersonală, cât și uneori în cea personală, pentru că deja noi am observat că Universul are legi conștiente și coerente care îl mențin în echilibru. 
Este normal să nu ne putem înțelege asupra noțiunii de Dumnezeu, deoarece atât cuvintele cât și mintea noastră sunt finite pe când Viața sau Dumnezeu sunt infinite.
După părerea mea aceste doua categorii de oameni nu numai că trebuie să se respecte una pe alta, dar în fapt nici nu pot exista una fără cealaltă. Dispariția uneia dintre ele ar duce la plafonare și lipsă de motivație, iar în cele din urmă la distrugerea oricărei căi religioase și chiar a civilizației.

joi, 16 aprilie 2020

E vorba de sine

E vorba de sine
În orice gest, simț ori mișcare.
Sinele urcă muntele
Și tot el coboară în inimă
Ducând simțămintele pe valuri departe
În larg înmulțindu-le cu corăbiile
Ce aduc bogățiile transformate.
De sine e legată existența apei,
Aerului și luminii,
De sine întreabă toate gândurile
Și în sine se întorc toate visele
Împlinite de a lui prezență.
Sinele este sensul zborului
Și al nopții ce-l odihnește,
Sinele este aripa sub care puiul
Adoarme în pace sub cerul de stele.
Sinele este văpaia și apa
Ce-l stinge când se înfierbântă,
Sinele este bucuria victoriei
Și înțelepciunea ce-o naște înfrângerea
Ce devine binecuvântare.

miercuri, 1 aprilie 2020

Sursa (Source)

(in English below)

Fără a avea pretenția că aș putea explica suficient de convingător, eu sunt sursa tuturor manifestărilor vieții mele, inclusiv a acestei tristeți accentuate din ultimii ani. Am procedat așa pentru că nu am vrut să plec de pe acest pământ fără să-i cunosc durerile și necazurile, dar totodată cred că nu se cuvine să plec fără să-i cunosc frumusețile și bucuriile.
Sunt de părere că nu poți fi un om complet dacă nu ai simțit ambele laturi ale existenței. În mod obișnuit oamenii trăiesc întâi bucuriile și apoi tristețile, ceea ce nu cred că e foarte bine, pentru că firește sufletul pleacă de pe această lume cu trăirile lui cele mai recente.
Tocmai pentru că nu ne naștem cu capacități și trăsături identice, în fiecare om există un suflet și o conștiință individuală, venite din altă viață, care ne dispun orientările principale în viața de acum, dar care pot fi schimbate.
În acest moment nu mai vreau decât să-mi cer iertare tuturor persoanelor mele "interioare" pentru ofensele făcute, să mulțumesc atât celor care mi-au produs bucurii cât și celor care mi-au adus necazuri, pentru că totul a fost o aparență, cauza principală am fost eu, și dacă ceva s-a petrecut în această lume fizică este pentru că aveam nevoie de experiențele acestea.


*****

( a better translation will follow soon)

Source

 Without claiming that I could explain myself convincingly enough, I am the source of all manifestations of my life, including this sadness accentuated in recent years.  I did so because I did not want to leave this earth without knowing his pains and troubles, but at the same time I think that it is not appropriate to leave without knowing its beauty and joy.
 I am of the opinion that you cannot be a complete man if you have not felt both sides of existence.  Usually, people experience the joys and then the sadness, which I do not think is very good thing, because naturally the soul leaves this world with his most recent experiences.
 Precisely because we are not born with the same capacities and traits, in each human being there is an individual soul and a consciousness, coming from another life, which transmit to us main orientations in our present life, but which can be changed.
 At this moment I just want to apologize to all my "inner" people for my offenses, to thank both those who have brought me joy and those who have brought me trouble, because everything was an appearance,  the main cause was me, and if anything happened in this physical world it was because I needed these experiences.

Timp pentru a te bucura de fericire și viață

(in English below) Manifestarea este negreșit o proiecție a minții acționând prin intermediul atomului. Tot ce avem de aflat este cum să fim...