Pentru ceilalți, asemeni mie, nu mai e suficientă mitologia și nici ritualurile, iar ei simt fără nicio excepție că e de datoria lor să-și facă cunoscute opiniile prin scrieri și vorbire. Acest fapt nu-i face însă și mai fericiți, pentru că fiind implicată o dorință personală, chiar și în această formă aparent nevinovată de a-i ajuta și pe alții, aduce numeroase efecte, printre care conflictul cu Universul, căci dacă fericirea și pacea tuturor ar fi scopul vieții, fără să se mai parcurgă etapele umilințe și ale experimentării, desigur Dumnezeu-Viața ar face asta negreșit. Este exclusă cu desăvârșire posibilitatea ca Dumnezeu să nu existe, atât în formă impersonală, cât și uneori în cea personală, pentru că deja noi am observat că Universul are legi conștiente și coerente care îl mențin în echilibru.
Este normal să nu ne putem înțelege asupra noțiunii de Dumnezeu, deoarece atât cuvintele cât și mintea noastră sunt finite pe când Viața sau Dumnezeu sunt infinite.
După părerea mea aceste doua categorii de oameni nu numai că trebuie să se respecte una pe alta, dar în fapt nici nu pot exista una fără cealaltă. Dispariția uneia dintre ele ar duce la plafonare și lipsă de motivație, iar în cele din urmă la distrugerea oricărei căi religioase și chiar a civilizației.
După părerea mea aceste doua categorii de oameni nu numai că trebuie să se respecte una pe alta, dar în fapt nici nu pot exista una fără cealaltă. Dispariția uneia dintre ele ar duce la plafonare și lipsă de motivație, iar în cele din urmă la distrugerea oricărei căi religioase și chiar a civilizației.