Supraconștiință

Supraconștiința este ermetică
Ascunsă privirilor slabe,
Nu are hotar printre cele
Care se mișca ori se învârt.
E a nimănui și totuși a tuturor,
Respiră și așteaptă,
Se arată celor umili,
Necunoscutul de departe
Îl face aproape.
Și plânge dorul
De toate neîmplinit,
Mai ales al florilor uscate
Din pricina iubirilor
Ce nu aud bătaia
Inimii noastre.

Noaptea prea lungă
Se transforma-n lumină,
Lacrimile creează mărgăritare,
Cerul oscilează ca ceasornicul,
Și pământul vindecă rănile
Nemuritoritorilor 
Care nu şi-au desăvârşit căutarea.
Știți oare,

Anotimpurile, viețile se rostogolesc
Unele după altele
La ordinul supraconștiinței tale,
Iar carisma, vorba convingătoare
Nu le-ai mai dorit
În această mișcare
A eternului freamăt,
Ca să vezi cum e lumea
Când ești obidit,
Și atunci o vezi drept
Obosit de neliniștita goană
După putere și glorie
A tuturor formelor 
Prin care-ai trăit.