Cea mai mare parte a fragmentelor din "Om înspre înger - Cartea întâi" și "A doua carte" sunt rezultatul uniunii sufletului meu cu Divinitatea înainte de a se fi născut vreo dorință de recunoaștere exterioară.
Iată cum să le judecați: fragmentele care vibrează cel mai mult în inima voastră ar trebui să stiți că sunt din această uniune, iar fragmentele care vibrează mai puțin ar trebui să știți că sunt de la mintea mea umană cuprinsă pentru scurt timp de mânie ori frică.
A trecut foarte mult timp de când le-am notat pentru prima dată și ca să nu comit vreo eroare, confundând grâul cu neghina și viceversa, hotărăsc să nu fac modificări substanțiale față de prima ediție tipărită. Câteva fragmente ar trebui totuși eliminate dacă vreți să primiți cu adevărat o energie puternică și pozitivă. Lista acestora este aici.
Însăși Marile Scripturi, cele care au trezit dragostea de Dumnezeu și au menținut-o atâtea mii de ani, nu sunt lipsite de unele fragmente discutabile, încărcate de violență și învățături nedemne de Ființa Divină, provenind cu siguranță nu din uniunea spirituală cu Dumnezeu a scriitorilor și iluminaților necunoscuți ce le-au conceput pentru prima dată, ci din mintea lor umană cuprinsă pentru scurt timp de mânie în fața refuzului oamenilor de a asculta cuvintele înțelepciunii.
Vreau să-mi cer iertare de la toți credincioșii marilor religii, mai ales de la cei creștini, pe care i-am jignit uneori și i-am nedreptățit cu părerile mele cuprinse de patimă.
Astăzi am un mare respect față de cei care merg la biserică, la templu sau la moschee, pentru că știu că pe acest Pământ nu este cale mai bună de a trezi dragostea de Dumnezeu si de a o menține decât prin aceste ritualuri care păstrează mintea ocupată, astfel încât ea să nu rătăcească după dorințe și plăceri animalice.
"Om înspre înger - Cartea întâi", "A doua carte" și " A treia carte" cuprind trăiri și învățături care pot să vibreze în sufletul oricărui tip de credincios, dar în principiu sunt destinate acelor firi independente care au deja biserica în sufletul lor și nu mai au nevoie decât de esența care să o locuiască.
Din punctul meu de vedere nu există decât patru tipuri de credincioși: karma yoghinii, bhakti yoghinii, raja yoghinii și jnana yoghinii. Nu am să dau detalii asupra trăsăturilor specifice fiecăruia aici, pentru că există numeroase cărți respectabile care pot să vă ofere lămuriri în această privință, ci doar am să vă spun că cele trei cărți din "Om înspre înger" sunt potrivite pentru raja yoghini și jnana yoghini, pe când Marile Scripturi și religiile născute din ele sunt potrivite pentru karma yoghini și bhakti yoghini. Oricum granițele dintre ele nu sunt și nu au fost niciodata strict delimitate, pentru că eu, de exemplu, deși mă știu ca un Raja yoghin și nu particip la ritualurile religioase am un mare respect pentru ele și citesc cu mare bucurie cărți precum Bhagavad Gita, Biblia sau Coranul.
Cele trei cărți din "Om înspre înger" rezonează cu Upanișadele și cel puțin pentru mine ele continuă tradiția lor.
Vă sfătuiesc să le citiți în format pe hârtie pentru că lectura în format electronic influență nociv creierul și îi scade capacitatea de concentrare.
Vă las cu bine dragii mei, cei buni și cei răi laolaltă, locuitori deopotrivă ai acestui Pământ, știind că nimeni nu poate ajunge la bunătate și înțelepciune în această lume fără ca sufletul lui să nu fi trecut în această viață sau în cele precedente prin animalitate, răutate și ignoranță!
*
Câteva fragmente
Nu există nici un spectator, nu există nici un contestatar. Eu sunt singur în univers şi eu sunt înfăptuitorul, fapta şi lucrul făcut. Stelele şi corpurile sunt gândurile mele, eu le dau fiinţă şi ele trăiesc în mine. Eu mă ard pe rug şi eu mă trag pe roată. Durerea există ca să nu uit că exist. Eu sunt totul şi din mine izvorăşte totul, chiar şi gândul de numeroase ori repetabil pe care îl ai tu acum. Căci nu există două persoane decât în aparenţă, sunt doar două picioare, două mâini şi doi ochi ale aceleiaşi realităţi. Totul este absorbit în mine, şi când mor mă duc în mine, şi când mă nasc mă nasc din mine, existenţa mea este dincolo de orice cunoaştere finită, eu sunt etern şi fericit prin mine însumi!
Nu este nimic de spus sau de făcut. Există numai ceva de dăruit şi de închinat. Fericirea constă în renunțare și este refuzul constant de a avea ceea ce mintea te ademeneşte să ai în proprietate. A avea ceva te limitează doar la ce ai şi te subjugă la câteva fire de praf dintr-un univers incomensurabil, a nu avea nimic te eliberează de iluzii şi te pregăteşte pentru absorbţia în divinitate.
Nu există oameni proşti, există numai oameni cu instincte inferioare.
Ori de câte ori reacţionezi cu astfel de oameni nu lua atitudinea lor la modul personal, considerând-o intenţionată şi conştientă. Oricine în locul tău ar fi suferit acelaşi tip de tratament, capacităţile lui în interacţiune cu ale tale nu ar fi putut da altfel de rezultate. Supărarea face parte din natura inconştientă a unuia sau a altuia, nu e nici o noutate în univers şi nici o nedreptate. Cel conştient nu are nici un resentiment asupra naturii inferioare şi o lasă în pace, nu dă cu piciorul în sacul de pietre întâlnit în drum, nici nu se supără pe piatră că este piatră.
Nu există nici un spectator, nu există nici un contestatar. Eu sunt singur în univers şi eu sunt înfăptuitorul, fapta şi lucrul făcut. Stelele şi corpurile sunt gândurile mele, eu le dau fiinţă şi ele trăiesc în mine. Eu mă ard pe rug şi eu mă trag pe roată. Durerea există ca să nu uit că exist. Eu sunt totul şi din mine izvorăşte totul, chiar şi gândul de numeroase ori repetabil pe care îl ai tu acum. Căci nu există două persoane decât în aparenţă, sunt doar două picioare, două mâini şi doi ochi ale aceleiaşi realităţi. Totul este absorbit în mine, şi când mor mă duc în mine, şi când mă nasc mă nasc din mine, existenţa mea este dincolo de orice cunoaştere finită, eu sunt etern şi fericit prin mine însumi!
Nu este nimic de spus sau de făcut. Există numai ceva de dăruit şi de închinat. Fericirea constă în renunțare și este refuzul constant de a avea ceea ce mintea te ademeneşte să ai în proprietate. A avea ceva te limitează doar la ce ai şi te subjugă la câteva fire de praf dintr-un univers incomensurabil, a nu avea nimic te eliberează de iluzii şi te pregăteşte pentru absorbţia în divinitate.
Nu există oameni proşti, există numai oameni cu instincte inferioare.
Ori de câte ori reacţionezi cu astfel de oameni nu lua atitudinea lor la modul personal, considerând-o intenţionată şi conştientă. Oricine în locul tău ar fi suferit acelaşi tip de tratament, capacităţile lui în interacţiune cu ale tale nu ar fi putut da altfel de rezultate. Supărarea face parte din natura inconştientă a unuia sau a altuia, nu e nici o noutate în univers şi nici o nedreptate. Cel conştient nu are nici un resentiment asupra naturii inferioare şi o lasă în pace, nu dă cu piciorul în sacul de pietre întâlnit în drum, nici nu se supără pe piatră că este piatră.
Mintea şi inteligenţa aparţin structurii atomice, iar controversele sunt copilăreşti. Dacă misticul afirmă că materia provine din spirit, materialistul spune că ceea ce numim spirit provine din materiei. Dar care este diferenţa?! Oare nu este evident că existenţa este unitară şi nu este vorba decât de calitatea temporară a unicei substanţe din univers?! Prostul şi inconştientul din faţa ta eşti tot tu, de fapt interacţionezi cu una din amintirile tale. Timpul este o iluzie. Între o amintire şi ceva ce-ţi imaginezi în viitor nu există practic nici o diferenţă, ambele există în minte şi chiar dovezile materiale nu sunt mai concludente decât mâna pe care juri că ţi-ai pipăit-o în vis.
Cea mai mare răsplată pe care o poţi primi este viaţa însăşi!
Nici un concept şi nici un obiect fizico-mental nu poate fi comparat cu viaţa, nici o realizare şi nici un scop nu e ca ea. Întotdeauna să ai în vedere că viaţa din tine este totul în univers şi ea este singurul lucru care contează. Lasă orice grijă imaginară şi trăieşte de dragul vieţii, pentru că poţi pierde orice, dar pe Dumnezeu – Viaţa, nu-l poţi pierde niciodată. Ceea ce pierzi în fiecare zi şi uneori o dată la 70-80 de ani, nu sunt decât câteva din multele tale iluzii, dar Viaţa nu o poţi pierde niciodată. Căci tot ce se poate, chiar simpla idee că se poate ceva, face parte din viaţă şi nimic nu ar putea să fie sau să nu fie dacă n-ar exista viaţa din tine, unica şi aceeaşi din tot universul.
Măcar din când în când opreşte-te din agitaţia ta zilnică, privește în interiorul tău, respiră liniştit şi spune-ţi: sunt fericit cu desăvârşire!
Nu căuta nici un motiv pentru această fericire, pentru că această fericire nu ar mai fi decât dependenţă şi s-ar sfârşi odată cu sursa ei. Dar fericirea care este una cu viaţa din tine, la fel cu viața din orice ființă, nu se va sfârşi niciodată, pentru că atunci când s-ar sfârşi viaţa în univers s-ar sfârşi şi timpul şi n-ar putea exista nici o secundă fără viaţă. De aceea, oricât de mult ar părea să dureze posibila lipsă a vieţii din univers, ea nu va dura deloc, şi mereu va fi viaţă şi mereu va fi Dumnezeu şi mereu tu vei fi una cu el.
Cea mai mare răsplată pe care o poţi primi este viaţa însăşi!
Nici un concept şi nici un obiect fizico-mental nu poate fi comparat cu viaţa, nici o realizare şi nici un scop nu e ca ea. Întotdeauna să ai în vedere că viaţa din tine este totul în univers şi ea este singurul lucru care contează. Lasă orice grijă imaginară şi trăieşte de dragul vieţii, pentru că poţi pierde orice, dar pe Dumnezeu – Viaţa, nu-l poţi pierde niciodată. Ceea ce pierzi în fiecare zi şi uneori o dată la 70-80 de ani, nu sunt decât câteva din multele tale iluzii, dar Viaţa nu o poţi pierde niciodată. Căci tot ce se poate, chiar simpla idee că se poate ceva, face parte din viaţă şi nimic nu ar putea să fie sau să nu fie dacă n-ar exista viaţa din tine, unica şi aceeaşi din tot universul.
Măcar din când în când opreşte-te din agitaţia ta zilnică, privește în interiorul tău, respiră liniştit şi spune-ţi: sunt fericit cu desăvârşire!
Nu căuta nici un motiv pentru această fericire, pentru că această fericire nu ar mai fi decât dependenţă şi s-ar sfârşi odată cu sursa ei. Dar fericirea care este una cu viaţa din tine, la fel cu viața din orice ființă, nu se va sfârşi niciodată, pentru că atunci când s-ar sfârşi viaţa în univers s-ar sfârşi şi timpul şi n-ar putea exista nici o secundă fără viaţă. De aceea, oricât de mult ar părea să dureze posibila lipsă a vieţii din univers, ea nu va dura deloc, şi mereu va fi viaţă şi mereu va fi Dumnezeu şi mereu tu vei fi una cu el.
Pe dificila cale a cunoaşterii de sine, am înţeles că atunci când câştigi de fapt pierzi şi când pierzi de fapt câştigi. Am înţeles că a fi fericit prin ceea ce-ţi furnizează formele fizice, mentale şi emoţionale, nu înseamnă decât pregătirea pentru marea nefericire care va să vină când le vei pierde, fiindcă nici un lucru nu-ţi aparţine… Totul se transcrie unei experienţe şi unei lecţii în care tu ca fiinţă fizică şi mentală trebuie să fii sfâşiat. Iar după ce este consumat totul rămâne nimicul în care a ajuns totul…
Viaţa nu se poate pierde niciodată indiferent dacă în universul vizibil formele apar şi dispar. Naşterea şi moartea tratează numai acest aspect minor şi doar magnetismul emoţional specific condiţiilor de pe Pământ dă amploare acestor pure întâmplări. Dacă eşti conştient că eşti viu chiar şi când habar nu mai ai de posesia trupului este dovada existenţei lui Dumnezeu şi o alta este superfluă. Dacă există existenţă înseamnă că există Dumnezeu. Posibilitatea lui de a fi personal sau impersonal face parte din dualitate şi este un simplu amănunt.
Ţi-ai îndeplinit scopul vieţii spaţio-temporale dacă ce ai primit prin naştere ca materie grosieră dai înapoi Vieţii ca substanţă iluminată şi subtilă. Tu trebuia să fii supremul alchimist al lui Dumnezeu.
De ce îmi cereţi sfatul în legătură cu ce aveţi de făcut? Dacă vă aflaţi într-o dilemă voi aţi creat-o, dacă aţi dat de necazuri voi le-aţi căutat. Dar să ştiţi că nu se putea altfel. Greşeala este indivizibilă mişcării. Şi pentru că nu vă puteţi opri din mişcare nu vă puteţi opri din greşeală. Astfel încât este neimportant ceea ce faceţi. Mă întrebaţi ce trebuie să faceţi pentru a fi fericiţi? Aflaţi că fericirea este urcare şi cu cât o obţineţi mai tare, ridicându-vă mai sus, cu atât mai mare va fi nefericirea când veţi cădea şi cu cât veţi obţine mai multe lucruri cu atât va fi mai mare nefericirea pe care o veţi simţi când le veţi pierde şi dacă nu le veţi pierde în timpul vieţii temporale le veţi pierde când viaţa minţii se va pierde. Prin mişcare pe cât bine faci unei cantităţi fizico-mentale constituite într-un grup de oameni, de animale sau de ţărână tot pe atât de rău vei face unei alte cantităţi căreia nu-i oferi serviciile tale. Şi pe cât faci bine unui grup astăzi, prin transformarea minţii şi substanţelor, mâine le vei face rău şi cu cât îi vei hrăni mai mult astăzi cu atât te vor urî mai mult mâine când vor trebui să muncească, pierzându-şi libertatea, ca să strângă masa şi să facă curăţenie după ce s-au înfruptat din darurile tale. De aceea, nu căutaţi să urcaţi, pentru că orice ţel este o iluzie, mulţumiţi-vă să fiţi atenţi la viaţa din voi şi tot ce e necesar se va revela în existenţa voastră.
În fine nu mai am decât un mesaj să vă transmit: nu există moarte. Există numai viaţă, când manifestată, când nemanifestată, dar viaţă în permanenţă. Viaţa e lucrul pe lângă care nu mai există un al doilea, moartea nu există decât în creaţie, adică numai în minte. Viaţa şi moartea nu sunt două lucruri opuse şi comparabile. Viaţa este existenţa neinfluenţabilă şi indestructibilă, moartea există numai în minte. Există un singur lucru sau principiu în univers şi acela este veşnic, dar în manifestare există numai ceea ce simţi. Din fericire totul evoluează deoarece cineva care să nu simtă nimic în interiorul său nu a existat niciodată.